Cioburi de comunism românesc (#8) – Antologia ruşinii (3)




Episodul I din seria Antologia ruşinii se gaseşte aici.
Episodul al II lea din seria Antologia ruşinii se gaseşte aici.

Ce am găsit în Antologia ruşinii m-a scîrbit mai mult decît m-am aşteptat. Din mai multe motive: am găsit acolo nume pe care speram să nu le găsesc: George Emil Palade, Radu Beligan, Amza Pelea, Marin Preda, Ion Jalea, patriarhul Iustin Moisescu şi mulţi, mulţi alţii, oameni care, chiar dacă n-au aderat la sistem, au avut cedările lor, mai mari sau mai mici, pentru diverse avantaje. E greu de acceptat faptul că oameni de valoare, care au făcut ani grei de temniţă, pe motive politice, să scrie apoi rînduri “înălţătoare” despre partid şi cîrmaci. Apoi m-a scîrbit demenţa şi paroxismul unor discursuri. Una e să ai un ton rezervat şi să încerci să-ţi păstrezi o brumă de demnitate şi alta e să delirezi lungi omagii, rime şi secreţii diareice la adresa conducătorilor şi a marilor realizări, cînd lumea murea de frig, înfometare sau în închisori. E de neînchipuit cum oameni precum Vadim, Păunescu, Nicolaescu şi încă mulţi alţii rezistă în continuare într-o Românie desprinsă de comunism, cel putin teoretic, acum 20 de ani. Şi nu numai că rezistă, dar sînt personaje cheie în societatea actuală, promovate la nesfîrşit de o mass-media controlate de aceiaşi foşti turnători, mari securişti şi torţionari, manipulatori şi poeţi de curte. Şi nu în ultimul rînd am rămas aproape mut citind despre avantajele materiale ale celor mai fruntaşi creatori de “artă” omagială. Iată cîteva exemple:

“Miliardarii valahi se recrutează dintre miliardarii de rime şi măscăricii scenelor. Poetul Eugen Jebeleanu a încasat 100000 lei, în şase luni, adică leafa pe 40 de ani a atîtor prieteni ai mei titraţi, ajunşi magazioneri cu două sute de lei pe lună. Maria Banuş a primit 25000 lei pe un volum de versuri drăgălaşe, adică leafa pe zece ani! Poeţii şi cîntăreţii sunt miliardarii epocii” (Petre Pandrea, Crugul mandarinului. Jurnal intim (1952-1958), Editura Vremea, Bucureşti, 2002, p. 80).

“Aveam , ca profesor, 500 de lei pe lună, Blaga avea 600 de lei, fiind ajutor de bibliotecar. În această perioadă cumplită (devenisem donator de sînge voluntar, primeam pentru 200 de grame de sînge 50 de lei şi un kilogram de carne), Baconsky, pentru un singur poem (despre chiaburi, CEC, odă lăptarului meu), încasa între 3000-5000 lei. Căuta mobila şi covoare de preţ, achiziţiona, de la fostele case mari, tablouri rare, blănuri, perle veritabile…” (I.D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1996, vol 2, p. 307).

“Pentru comanda unui tablou de mari dimensiuni, onorariul artistului putea atinge 60000 de lei, cînd un salariu bun era între 2-3000 de lei pe lună. La sfîrşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, revistele care publicau reproduceri ale lucrărilor îi plăteau şi ele pe artişti…” (Adrian Cioroianu, “Videologia lui Nicolae Ceauşescu. Conducătorul şi obsesia autoportretului”).

Cartele pentru 300 de grame de pîine pe zi, cozi la ouă la -17 grade în viscol, la butelii, la… orice, pentru că lipsea totul sau, pe de altă parte, recompense uriaşe pentru artă comandată? Unii au preferat prima variantă. Şi au continuat şi să meargă la biserică, să nu le fie frică pînă la capăt, adică să nu cedeze, să spere chiar. Ceilalţi au ajuns milionari.

Dulce Românie asta ţi-o doresc!

(sfîrşit)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.