Ieri am deschis o “rana” mai veche, aceea legata de mostenirile arhitecturale. E un subiect vast, prezent peste tot in jurul nostru, care ne-a marcat si ne va marca viata inca multa vreme de acum inainte. Ii voi dedica, asadar, acestui subiect, citeva episoade. O sa incep, dupa cum se vede, cu capitolul despre arhitectura urbana de dinainte de 1989.

Astfel de fotografii se pot face in orice oras din Romania, cred. Blocurile gri sint un simbol al anilor mizeri in care a trait aproape trei sferturi din populatia actuala a Romaniei. Oamenii se nasteau in blocuri gri, traiau in ele si mureau in aceeasi nota de gri. Tot ceea ce provenea de dinainte, din interbelic, ori mult mai vechi, trebuia fie ascuns privirilor, fie distrus complet.

Cine traverseaza Bucurestiul simte fiori de groaza la vederea miilor de blocuri care imbraca din toate partile firavele zone de interes arhitectural ramase in picioare. Si totul se repeta, fara mari diferente, in toate orasele si chiar si satele din tara.

E campanie electorala. Sintem prostiti cu cele mai spectaculoase oferte, de la sute de km de autostrada pe an si Internet moca, pina la binecunoscutii mici cu bere, pentru cei mai putin pretentiosi. Nimeni nu ne promite, insa, ca vom scapa de gri. Primariile nu pot cumpara vopsea pentru fatade pentru ca bugetele nu le permit decit borduri proaspete si biscuiti pentru pavaj din ciment (tot gri, din pacate). Asociatiile de locatari nu pot face fata costurilor, sponsori nu prea sint, subventii nici atit, asa ca viitorul cartierelor romanesti nu e foarte colorat.

Ah, de curind am vazut un bloc crem, intr-o mare de blocuri gri. Bine… aceleasi balcoane inchise cu geamuri crapate, chituite pe fier cornier vopsit in verde sau maro, dar, na, o schimbare. Oare chiar se poate?!

Ieri a nins ca intr-un film sovietic 😉
prilej cu care am tras primele cadre din iarna asta. A fost o ninsoare deasa, cu fulgi numa buni de dat la “export”, apoi, noaptea, cu cer aproape senin si ger puternic.
Drept pentru care am scos trepiedul afara si am fotografiat merii din livada. Umbrele si petele de alb, pe fundal negru-albastru, au creat o atmosfera ireala. Orasul era si el scaldat intr-o lumina albastra.

Poate o sa va mirati ca postez o fotografie cu un cos de fum comunist si o biserica veche. De fapt, cele doua imagini, desi antagonice prin subiect, formeaza cadrul reprezentativ pentru Romania de mai ieri si chiar de azi. Peisajul romanesc a fost profund alterat de asemenea cosuri de fum sau alte constructii care au pus in valoare comunismul industrial. Oriunde mergi in tara e cam acelasi peisaj. Care e foarte greu de schimbat. Bisericile, pe de alta parte, au disparut din peisaj, incetul cu incetul. Chiar si cele foarte inalte au fost mascate de blocuri inalte, in marile cartiere din marile orase. Unele au cazut la datorie, altele abia mai respira, necesitind bani multi pentru intretinere sau lucrari capitale.

CETul brasovean domina orizontul nordic al orasului. E amplasat intr-o zona mizera, cu blocuri prapadite de garsoniere, invadate de mici antene parabolice si balcoane pline cu rufe la uscat. La doi pasi e centura orasului, sufocata de sutele de tiruri. E una din intrarile in oras. Cam toate sint la fel…

Dar n-are rost sa fiu suparat, mai ales ca e duminica, e dimineata, soare mult, desi cu dinti mari, zapada excelenta si multe subiecte de fotografiat! Pe miine…

Joi.
Am ales doua fotografii romantice pentru astazi. In ultima vreme (luni, poate ani?!) am observat o tendinta puternica de promovare a imaginilor dure, coplesitoare prin violenta, durere, stare de rau: razboi, foamete, oameni mutilati, oameni bolnavi sau pe drumuri. Imaginile de acest gen socheaza imediat, au o anumita reteta a succesului, gustata in cele mai multe cazuri de un public avid de spectacol, violenta, duritate. Nu le neg forta de expresie nicidecum, admir intru totul curajul oamenilor implicati in capturarea acestor fotografii, doar ca uneori cred ca se abuzeaza de ele. Magnum si Reuters, cele mai mari agentii specializate in fotografie, publica aproape exclusiv astfel de imagini. Da, iti arata realitatea asa cum e! Nu, mai exista si altceva pe lumea asta, iar oamenii pot fi sensibilizati si altfel.

In 1993, un fotograf de razboi, Kevin Carter, a fotografiat in Sudan un copil muribund, in preajma caruia astepta “cuminte” un vultur plesuv, gata sa-l devoreze. Carter a apasat pe “tragaci” in loc sa salveze copilul. Fotografia a facut vilva in intreaga lume. Carter a primit premiul Pulitzer in 1994, pentru aceasta fotografie. Dar amintirile din Sudan au fost prea puternice si el s-a sinucis, in acelasi an. O poveste la fel de dura, ca si imaginea cistigatoare…

Asa ca ziua de joi va fi dedicata imaginilor “siropoase”.

Salut tuturor!
M-am hotarit sa incep sa scriu cite ceva despre fotografie si sa postez citeva dintre fotografiile mele.

Desi fotografiez de multi ani, nu am nicidecum pretentia ca sint un fotograf. Sint doar un om pasionat de fotografie, autodidact, dornic sa faca si sa vada fotografie si care incearca, in putinul timp liber pe care-l are, sa produca imagini care sa nu fie banale.
(citeva dintre fotografiile mele se gasesc la picasaweb).

Lucrul acesta (adica evitarea banalului) nu e simplu deloc, tinind cont de avalansa de imagini care domina societatea actuala. Fotografia e o joaca periculoasa, pentru ca iti permite acum, cu minim de efort, sa crezi ca poti totul. De fapt, cred eu, a putea si a face, in fotografie, sint deziderate greu de atins. Subiectul e pe cit de incitant pe atit de controversat si merita discutat pe indelete. Va fi, cu siguranta, dezbatut cit de curind…
Cam atit pentru ‘deschidere’, pentru ca nu sint acasa ci la birou…

Fotografiile de astazi sint facute acum citiva ani pe un deal de linga Brasov. Pe atunci foloseam Ilford XP2.
Era vara, soare, miros de iarba, lene… Capra din imagine ramasese in urma micii turme din care facea parte si parea ca si ea, ca si mine, se bucura de caldura dupa amiezii si moliciunea ierbii. Baiatul care avea grija de capre s-a intors dupa ceva vreme s-o duca inspre turma. A mai venit si o masina apoi, care a tulburat putin linistea locului…