Constantin Brâncoveanu, cel care a spus NU


“Filii mei, filii mei! Iată toate avuţiile şi orice alta am perdut. Să nu ne perdem ancai sufletele! Staţi tare, bărbătesce, dragii mei, şi nu băgaţi sama de moarte; priviţi la Christos Mântuitorul nostru, quate a rebdat pentru noi şi cu ce moarte de ocara au murit! Credeţi tare în acesta şi nu ve mişcaţi, nici ve clăthiţi din credinţia pravoslavnică pentru viatie şi pentru lume aceasta! Aduceţi-vă amente de S. Pavel, ce dice: que nici sabie, nici înbuldiala, nici moarte, nici altă orice nu-l va despartii de Christos, que nu sent vrednice muncile şi nevoile ceste de aici spre merirea ceia ce o va da Christos. Acum dara, o dulcii mei filii, cu sangele nostrum se spalem pecatele nostre!…”

Apoi au pus capul pe buturugă, unul după celălalt, Constantin, Ştefan, Răducan şi Matei, fiii lui Brăncoveanu. A urmat ginerele şi visternicul său, Enache Văcărescu. La urmă, bătrînul, neînduplecat în a-şi schimba religia şi a trece la mahomedanism. Era 15 august 1714, de Sfînta Maria. Domnul împlinea în aceeaşi zi 60 de ani.

Un prieten îmi spunea într-o zi cît de greu i-a fost să-şi vadă copilul de 2 ani jumate înţepat în mînă, la vaccin, că nu s-a putut uita la el în momentul în care asistenta i-a făcut minuscula injecţie. De fiecare dată cînd mă gîndesc la Constantin Brâncoveanu n-am în faţa ochilor altă imagine decît pe a lui, descărnat, după chinurile la care-l supusesera turcii aproape 5 luni de zile (torturi mari prin care căutaseră să-i afle aurul depus în diverse locuri din Europa şi-l făcuseră, la urmă de tot, să semneze o hîrtie că renunţă la galbenii depuşi la Veneţia), stînd în picioare, la cîţiva metri de locul execuţiei fiilor lui, privind încrîncenat la fiecare cap care s-a rostogolit alături de el. A urmat apoi el şi odată cu asta s-a scris istoria celui mai profund şi exemplar sacrificiu în numele creştinismului, din Europa modernă. Asistenţa era formată din mari personalităţi ale momentului: sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanţii creştinătăţii apusene, Franţei, Angliei, Imperiului Habsburgic, Rusiei, care au venit la spectacol, în ciuda marii sărbători din ziua respectivă.

Capetele martirilor au stat înfipte în prăjini 3 zile, îngrozind toata cetatea Constantinopolului. Corpurile au fost aruncate în mare, dar recuperate de nişte pescari şi îngropate, în taină, pe o insulă din apropiere. Doamna Marica, soţia domnitorului, închisă şi ea în aceeaşi temniţă, este trimisă de turci în exil, în Asia Mică, în apropierea Munţilor Caucaz. A stat acolo 3 ani, iar în 1717 a reuşit să se întoarcă în ţară. Cu o energie extraordinară, femeia reuşeşte încetul cu încetul să recupereze o parte din averile depuse de răposatul domn în băncile din străinătate. Cu ajutorul noului domn, Nicolae Mavrocordat, în 1720 sînt aduse în ţară osemintele soţului ei care vor fi îngropate în biserica Sfântul Gheorghe din Bucureşti. Mormîntul nu a purtat nici o inscripţie. Abia în 1914 a fost descoperită inscripţia de pe candela mormîntului: “Această candelă, ce s-au dat la Sf. Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Constantin Brâncoveanul Basarab voievod şi iaste făcută de Doamna Măriei Sale, Maria, care şi Măria Sa nădăjduiaşte în Domnul, iarăşi să i se odihneasca oasele. Iulie în 12 zile, leat 7228” (1720).

Moartea tragică a bărbaţilor Brâncoveni (domnitorul mai avusese 7 fete) reprezintă un fapt unic în istoria Europei. Puţini au spus un NU răspicat şi şi-au asumat apoi consecinţele în felul în care a făcut-o Constantin Brâncoveanu. Nu poate nimeni înţelege cum a rezistat un tată să-şi vadă cei patru fii, descăpăţinaţi, fără să se clintească din hotărîrea luată. Peste istoria Brâncovenilor s-a pus praful. În manuale, simbolistica acestui sacrificiu e pierdută în cronologia seacă a evenimentelor care i-au marcat domnia lui Brâncoveanu: diverse lupte, jocuri de culise, ctitorii.
Se pune prea puţin accentul, sau deloc, pe “rezistenţa” prin credinţă a lui şi, implicit, a românilor. Echilibristica geopolitică făcută de domn, prins în triunghiul format de austrieci-turci-ruşi e incredibil de abilă, lucru care, de altfel, se vede şi în lungimea domniei (25 de ani), în vremuri în care nimeni nu rezista mai mult de cîţiva ani pe tron. Dar toată această echilibristică nu se putea face la vremea aceea fără o credinţă uriaşă. De care credinţă, spre norocul nostru şi al prietenilor din vest, domnul nu s-a dezis pînă în ultima clipă.





3 thoughts on “Constantin Brâncoveanu, cel care a spus NU

  1. eugen andronic

    Da, foarte mare lucru. Din pacate, istoria noastra e mai bogata in tradari decit in asemenea acte de sacrificiu sau eroism sau cum vrei sa le zici, desi comunistii ne-am spalat creierele cu mareata istorie romaneasca, cea plina de piosenie, intelepciune si buna vecinatate. Oricum cazul brancoveanu e absolut unic in toate istoriile.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.