Planeta Hong Kong (#3)







Periferia e intotdeauna mai “reala” decit centrul. Zgirie norii m-au dat pe spate (la propriu) doar cit sa-i privesc si sa trec mai departe. Magazine de lux, oameni de afaceri, hoteluri. Viata e in alta parte… cum spunea Kundera, drept urmare am intrat in zona blocurilor de locuinte, a magazinelor normale, a pietelor pentru tot omul.

La intrare dai de primele surprize. Citiva baieti cu turban si mai maronii la fata te iau de “client” si te intimpina cu “good morning lucky man” soptindu-ti apoi ca ai putea sa fii fericitul posesor al unui Rolex. Sint si unii care-ti spun de la inceput ca au “copy watches”. De fapt strada se transforma imediat intr-un lung drum cu obstacole, vinzatorii de Rolexuri si alte chilipiruri bagindu-ti-se in suflet cam prea mult.

Cind apuci sa te dezmeticesti incepi sa observi unde ai ajuns: blocuri statute, cu mii de aparate minuscule de aer conditionat, cu pereti scorojiti si fatade imbatrinite, unele linga altele, in lungi siruri monotone, apasatoare pina la a te indemna sa intri sa bei ceva sa-ti curmi depresia tocmai instalata. Daca ai curajul sa intri intr-un restaurant ca sa maninci si sa bei, atunci cu siguranta esti fie foarte flamind (cum de altfel eram!) ori foarte amator de senzatii tari. Restaurantele care sa-ti ofere “hinturi” in engleza sint greu de gasit. Dar si pozele cu boluri de orez si moluste ciudate sint bune, la o adica. Asa ca te iei dupa poze si alegi ceva. Primesti, de obicei, ceva mai mult sau mai putin asemanator. Gustul e intotdeauna special, adica nou. WC-ul e mai bine sa nu-l folosesti. E foarte murdar, al naibii de strimt si plasat undeva departe, in spatele bucatariilor, magaziilor, depozitelor, undeva de unde vrei sa scapi apoi cit mai repede, sa te intorci la sucul sau berea sau cafeaua ta sau, si mai bine, pe strada, printre oameni.

Daca vrei lucruri ieftine poti merge intr-o piata. Aici poti negocia minute intregi preturi de 2 ori si ceva mai mici decit la prima strigare. Totul e cu mult supraevaluat. Vinzatoarele nu inteleg o boaba de engleza, dar sint amabile, te iau de mina, iti arata tot ce vrei, te implora sa le cumperi ceva, iti fac “mari” reduceri si nu te lasa sa te duci pina nu scoti ceva din buzunar. Ajung si intr-o piata mai speciala, de “Jad”, in care sint citeva zeci de tarabe cu podoabe facute din diverse pietre. Mici minunatii, culori vii sau pastelate, forme si detalii surprinzatoare. Un mester imi arata o felie de roca verde, din care sint decupate niste bratari brute, care apoi trec prin diferite etape de taiere si slefuire. Ore intregi de munca, rasplatite, la final, cu citiva euro.

Spre sfirsitul zilei dau si de o piata de legume. Ce abundenta e pe mesele zarzavagiilor! Ce exponate complet necunoscute! Daramite borcanele de mirodenii, de radacini sau de fructe uscate de negasit in Europa, care-mi lasa gura apa, de-as vrea sa le gust pe fiecare cite putin. Si larma glasurilor cumparind, negociind, refuzind, intrebind. Si sutele de oameni carindu-si sacosele, privirile lor indreptate spre tine, intrusul. O atmosfera putin grea, ostila, care se lasa inmuiata de caderea noptii. O iau incet, incet spre debarcaderul de unde trec cu “barca” pe malul celalalt. Ce lume!

Va urma…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.