Sebastiao Salgado, brazilian de origine, este unul dintre cei mai importanti fotografi ai momentului, daca nu chiar cel mai mare. A inceput fotografia prin 1973, dupa citeva calatorii in Africa, reprezentind Banca Mondiala si o mare firma importatoare de cafea din Brazilia. Era economist la vremea respectiva. Calatoriile acelea l-au determinat sa renunte la viata de birou si sa inceapa marea aventura a vietii sale. Si astfel in urmatorii 30 de ani a colindat lumea si a creat citeva proiecte majore: muncitorii Americii de Sud, munca manuala pe glob, populatiile migratoare, Africa.
Proiectul despre munca manuala a durat din 1986 pina in 1992 si a cuprins 26 de tari din toata lumea. La acea vreme Sebastiao Salgado era membru Magnum. Imaginile rezultate reprezinta o adevarata pagina din istoria prezenta a umanitatii. Asa cum autorul o spune la inceputul albumului “Workers”, 4/5 din populatia lumii traieste intr-o saracie uriasa si sustine restul populatiei care-si permite sa consume bunuri de orice fel. In tarile pe unde a fotografiat, oamenii erau platiti cu citiva dolari pe zi. Inchipuiti-va un miner in India cistigind ceva mai mult de un dolar pe zi. Si muncind 12 ore. Uneori cu nevasta si copii.
Imaginati-va un santier de cautatori de aur, in Brazilia, unde zilnic trudesc 50000 de oameni, sapind in pamint umed si carind saci plini cu pamint dintr-o groapa adinca de 1-200 de metri, mii de furnici pe scari de lemn, asteptind sa le vina rindul sa-si urce sacii si apoi sa o ia de la capat. Un astfel de santier e comparabil cu cel din Egipt, cind s-au construit marile piramide. Doar ca intre timp au trecut 5000 de ani…
Imaginile domnului Salgado sint reale. Oamenii din ele au uneori puterea sa zimbeasca. Nu e nimic artificial dramatic, senzationalul lipseste. Expozitia muncitorilor anonimi face inconjurul pamintului de citiva ani. Oamenii curiosi pot astfel sa vada si sa inteleaga cite ceva din prezentul muncii manuale pe Pamint. Ar fi mare lucru s-o vedem si in Bucuresti, cindva, desi ma cam indoiesc. Pentru ca genul acesta de fotografie nu e foarte prezent la noi.
Spor la munca in Noul An!
Afirmatia “4/5 din populatia lumii traieste intr-o saracie uriasa si sustine restul populatiei care-si permite sa consume bunuri de orice fel” mi se pare cam exagerata. Acel “restul lumii” din care banuiesc ca si tu faci parte si care din acea fraza ar rezulta ca belfereste pe spinarea saracanilor, munceste de’i cam sar ochii, asa cum stiu ca muncesti si tu. E drept, nu fizic, nu carand saci in spate sau scobind maruntaiele pamantului. E ceva subtil proletar in aceasta inaltare a muncii brute, ca si cum e teribil mai greu si mai nobil, bineinteles, sa’ti crape muschiul de efort decat sa’ti crape capul de gandit. E drept, plata e mult diferita si, foarte probabil, inechitabila raportata la acelasi efort (indiferent de tip). Deasemenea si finalitatea muncii e diferita; una e pentru supravietuire (ceea ce ii si da acea aura nobila), alta pentru pastrarea si inmultirea bunastarii (ceea ce ridica suspiciunea de lacomie si imbuibare). Nu ma intelege gresit, detest consumerismul desantat si risipa nesabuita. Dar imi dau seama ca acest demon sta in carca fiecarui om, si scoate capul imediat ce acela iese de sub capacul necesitatii. Iata cel mai la indemana exemplu, romanul, lovit de damblaua consumerista imediat ce nu i’a mai fluierat vantu’ (sau SOV) prin buzunare. Asadar pericolul unor afirmatii ca cea de la care am pornit e acela de a victimiza, iar odata ce ai o victima trebe cautat un tap ispasitor, iar daca nu gasesti faci o revolutie si sigur afli unul. Numai ca revolutiile, o stim pe pielea nostra, sunt mari scamatorii in urma carora stim noi cine ramane cu buza umflata. Asa ca sa ne ferim de ele si de ideile care le anima (atentie, a lupta impotriva unei dictaturi nu inseamna revolutie, cred eu). Revenind la fotografie, Salgado iti cam taie respiratia. Nu stiam ca a fotografiat si culegatori de cartofi :o)
PS – ca tot e vorba de munca, maine e Boboteaza, Epifania, Botezul Domnului, una din marile sarbatori imparatesti. In Grecia maine e liber. La noi, crestinii (cei care mai au o legatura cat de mica dar vie cu Biserica) trebuie sa mearga la munka. Asa cum ziceai, s’avem spor.
Afirmatia nu vrea nici pe departe sa sugereze inechitati sau sa victimizeze acea mare masa de oameni care trudesc cu bratele. E doar o statistica seaca, ce arata ca pietele occidentale isi trag seva din munca lumii a treia, lucru binestiut de altfel. Mi-au trecut de mult si ultimele farime de nostalgii socialiste, in care amaritii ar putea sa stea la masa bogatilor, sintagma de rahat ce se tot vehiculeaza de vreo citiva ani, de cind Steaua joaca fotbal in Liga campionilor (si se cam vede cum e sa stai la masa cu bogatii si tu sa fii imbracat in trening si sa ai unghiile negre). Nu, eu cred ca domnul Salgado (domn, cu D mare), caci el a spus lucrul acela, vrea doar sa aduca un omagiu (da, omagiu, din nou cu O mare), truditorilor. Caci aurul scos in Brazilia, petrolul din Kuwait etc, ajung pina la urma pe masa noastra. Sigur ca sintem putin ipocriti, e usor sa oftezi de dragul lor cind ti se rupe masa de bucate si ai buzunarul plin. Probabil oricare dintre noi, intr-o luna de munca in conditiile alea ar crapa de-a dreptul. Dar nu pot ramine nepasator si nu pot sa nu sper ca lucrurile se vor indrepta putin cite putin. Si sa vad ca da, e nedrept sa se intimple asa, dar pin la urma, istoric vorbind, alta posibilitate nu mai e. Caci “umanitatea” a incercat toate experimentele si a esuat lamentabil in incercarea aducerii “echitatii” cu forta. Albumele lui Salgado, cele doua, pe care le-am vazut, m-au impresionat cel mai tare, dintre toate fotografiile/fotografii vazuti pina acum. E ceva simplu si covirsitor in fotografia lui, sint probabil radacinile din care se trage si care-si pun amprenta pe noi toata viata.
PS. Si sint sigur ca a trecut si pe la Tarlungeni, pe la cartofi 😉